București

București2018-09-28T09:12:14+00:00

16.00-23.00 – Promenada Mall

Adresă: Calea Floreasca Nr. 246B, sector 1, metro: stația Aurel Vlaicu

Evenimentul NC – București  reunește cercetători, experți și specialiști din cele mai diverse domenii ale științei, care vor oferi șansa elevilor, studenților și părinților de a pătrunde misterul științei prin intermediul unor momente interactive deosebite. Vizitatorii vor avea ocazia să participe la:

  • Prezentări despre știință la scena evenimentului
  • Experimente interactive la standurile institutelor de cercetare și ale invitaților
  • Tombole și concursuri cu premii

Program (pdf)


Participanții

Vor învăța de la cercetătorii de la Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației cum creăm un curcubeu şi din ce e făcută lumina, cum putem produce forme simetrice rotitoare cu ajutorul laserilor, ce înseamnă plasma, cum o putem genera şi cum diferă o plasmă de alta, cum putem verifica autenticitatea bancnotelor, descoperi „hoţul”, desluşi mesaje secrete – prin experimente cu „lumină neagră”.

Despre efectul magnetic al curentului electric, emisferele Magdeburg, motorul cu ardere interna cu patru timpi, modul în care electronii se deplasează într-un câmp electrostatic iar prin alte experimente interesante vor afla multe lucruri despre sunet și lumină alături de reprezentanții Facultății de Fizică.

Vor „cânta” la fructe/legume, vor „desena” folosind sare de bucătărie și vor construi o “casă” alimentată cu energie solară, o casă verde la standul Institutului de Fizică Atomică;

De la cercetătorii din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei” vor afla despre acceleratorului Tandetron de 3MV și vor reuși să înțeleagă câteva aplicații ale fizicii nucleare în medicină, vor afla răspunsurile la întrebări precum: ce sunt atomii şi cum alcătuiesc ei tot ceea ce ne înconjoară? ce sunt acceleratoarele de particule? cum funcţionează aceastea? și vor primi informații despre aplicațiile medicale ale fizicii nucleare, îndeosebi pentru tratarea tumorilor canceroase.

Vor avea ocazia sa afle despre cel mai puternic  laser din lume, cum a luat fiinta noua notiune de petawatt si de ce ELI-NP este cel mai mare proiect din zona cercetarii romanesti. Experimentele hands-on de tipul  dispozitivelor ce prezinta realitatea virtuala, si nu numai, vor fi atracția standului ELI.

Alături de cercetătorii de la Institutul de Științe Spațiale vor afla mai multe despre proiecte de cercetare științifică, proiectare si dezvoltare de tehnologii spatiale, cu prezentarea în detaliu a două experimente internaționale de anvergură în domeniul fizicii energiilor înalte și astrofizicii: Observatorul Pierre Auger (Argentina) și ALICE-LHC (CERN), vor face observații în emulsii nucleare la microscop, observații ale conținutului unei picături de lichid cu ajutorul unui laser, explorarea interactivă VR – virtual reality a Sistemului Solar și a spațiului cosmic, observarea aurorelor boreale și australe cu experimentul Planeterrella, observarea urmelor razelor cosmice într-o camera cu ceata, explorarea jerbelor de raze cosmice printr-o interfață grafica interactiva, explorarea trăsăturilor faciale în scopul determinării automate a statusului emoțional în timp real, explorarea unui prototip portabil de telemedicina care se adresează situațiilor critice de intervenție a cadrelor medicale;

Informații și răspunsuri la întrebările: ce este un cutremur?, cum vibrează clădirile la cutremur?, precum și la existența cutremurelor pe alte planete și cum putem să aflăm acest lucru?, însoțite de multe alte activități și aplicații interactive vor regăsi la standul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului;

Știți ce se întâmplă dacă băgăm un balon într-un vas cu azot lichid?! Și de ce ies aburi din azotul lichid?! — alături de cercetătorii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor vor putea urmări si încerca diverse experimente amuzante cu și despre materiale, cum ar fi  Pasta de Dinți pentru Elefanți, Lampa cu Lavă, Ploaia de Aur, Sticla Albastră, Pictura pe Lapte, Nisipul Kinetic si Ferofluidul! Vor putea vedea niște imagini făcute la microscopul electronic (da, avem instrumente cu care putem sa vedem atomii!) și vor putea vizualiza și povesti despre proprietățile (termice, mecanice, magnetice, electrice) ale materialelor care ne permit să folosim materialele și dispozitivele create și investigate de noi în laborator la aplicații din viața de zi cu zi.

De la cercetătorii din Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronica  vor înțelege (prin joc) de ce este important sa studiem atmosfera? cum putea studia atmosfera? ce sunt aerosolii? ce înseamnă măsurători de la sol? Cum folosim sateliții pentru a cerceta atmosfera? iar prin experimente interactive vor lua parte la formarea unor tornade și fulgere, vor afla despre densitatea lichidelor, cum se combină culorile și cum lumina suferă fenomene de absorbție și împrăștiere

Vezi și:

Noaptea cercetătorilor la Muzeul Antipa

Noaptea cercetătorilor la Muzeul Național de Geologie