Panel online: Cum și de ce promovăm cercetarea

Unde se întâlnesc cercetarea și curiozitatea publicului? Cine este publicul de știință din România? Ce motive, dar și ce rețineri au cercetătorii în a vorbi despre rezultatelor lor în afara cercului de specialiști?

Pe 2 decembrie, la ora 18:00, Noaptea cercetătorilor vă invită la o discuție online cu Tudor Oprea, cercetător în domeniul medicinei de la Universitatea din New Mexico (SUA) și Andrada Fiscutean, jurnalist freelance, cu articole publicate în Nature, Wired, Motherboard etc.

Discuția va avea loc pe Zoom și va fi transmisă pe pagina de Facebook a evenimentului Noaptea cercetătorilor.

Dacă vreți să participați la întâlnire pe Zoom, vă rugăm să vă înscrieți la acest link.

Discuția va mai aborda teme precum: Vocea științei în timpul pandemiei / Ce înseamnă outreach și de ce devine o parte importantă a proiectelor de cercetare / Ce pot face oamenii de știință care doresc să facă un pas spre public. Puteți trimite întrebări înainte de eveniment prin intermediul formularului sau în timpul evenimentului, fie în direct pe Zoom, fie pe pagina de Facebook Noaptea cercetătorilor.

Tudor Oprea este profesor de medicină, farmaceutică, chimie și biochimie și șef al disciplinei de informatică translațională în cadrul Facultății de Medicină de la Universitatea New Mexico din Albuquerque (SUA) și profesor invitat la Universitățile din Göteborg (Suedia) și Copenhaga (Danemarca). A obținut titlul de doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara. Cu peste 250 de publicații ca autor sau co-autor, 9 brevete și două cărți din domeniul descoperirii medicamentelor, Tudor Oprea investighează în prezent utilizarea inteligenței artificiale în descoperirea de noi medicamente.

Andrada Fiscutean este jurnalist de știință și tehnologie, cu articole publicate în Nature, Ars Technica, Wired, Motherboard și ZDNet. În anul academic trecut, a fost Knight Science Journalism Fellow la MIT. Andrada este parte din board-ul Federației Internaționale a Jurnaliștilor de Știință. În timpul liber, colecționează calculatoare est-europene fabricate în anii 1980 și 1990.

Întâlnirea va fi moderată de Mădălina Cocea, specialist în comunicarea științei.

Urmărește înregistrarea evenimentului la următorul link:

https://www.youtube.com/watch?v=N09ydKf6kZc